„În ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare și s-au deschis stăvilarele cerurilor.”

Geneza 7:11

Antediluvienii au fost avertizați, dar raportul biblic declară că n-au fost conștienți până ce nu i-a luat potopul. El i-a văzut pe Noe, pe soția lui, fiii și nurorile lui intrând în arcă și a văzut ușa închizându-se în urma lor. Numai opt persoane au intrat în acest adăpost pentru furtună și vreme de o săptămână au așteptat să vină ploaia. Soarele răsărea și apunea pe cer senin și zilnic Noe era tentat să se îndoiască. Dar Dumnezeu spusese că urma să vină potopul și Noe rămânea la acest cuvânt.

La sfârșitul celor șapte zile, au început să se adune norii. Era o priveliște nouă, pentru că oamenii nu mai văzuseră până atunci nori. Norii s-au adunat din ce în ce mai mulți și, în scurtă vreme, a început să plouă. Oamenii încă încercau să creadă că nu era ceva alarmant. Dar, îndată ce a început să pară a torente, ferestrele cerului au fost deschise, pentru că ploaia venea acum în torente. O vreme, pământul uscat a supt apa, dar, nu după mult timp, aceasta a început să se ridice, zi de zi ajungând la cote din ce în ce mai înalte. În fiecare dimineață, văzând că ploaia continua să cadă, oamenii se uitau unul la altul cu spaimă, iar seara repetau aceleași cuvinte: „Tot mai plouă!” Așa treceau serile și diminețile.

Vreme de patruzeci de zile și patruzeci de nopți a căzut ploaie. Apa a intrat în casele oamenilor, scotându-i spre templele pe care le înălțaseră pentru închinarea lor idolară. Dar templele au fost măturate de apă. Scoarța pământului era deschisă și apa care stătuse în măruntaiele planetei ieșea cu putere. Pietre mari erau aruncate în aer.

Peste tot puteai vedea oameni fugind în căutarea unui refugiu. Era timpul când ar fi fost fericiți să accepte invitația de a intra în arcă. Plini de spaimă, ei strigau după un loc de scăpare. Unii s-au adresat lui Noe, rugându-se să fie lăsați în corabie, dar, în furia furtunii, glasurile lor nu erau auzite. Câțiva s-au agățat de corabie, până când au fost măturate de valuri. Dumnezeu îi închisese în corabie pe cei care au crezut Cuvântul Său și alții nu puteau intra acolo.

Părinți cu copii lor căutau cele mai înalte ramuri ale copacilor care încă mai erau în picioare, dar, la puțin timp după ajungerea lor la acest refugiu, vântul arunca pomii și oamenii în apa învolburată. Unde se afla acum corabia și cei de care râseseră și-și bătuseră joc oamenii? Ocrotită de puterea lui Dumnezeu, uriașa arcă sălta sigură pe valuri, iar Noe și ai lui se aflau sub protecție, în interiorul ei. (Signs of the Times, 10 aprilie 1901)