„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.”

Geneza 6:5

Când Adam, Eva și Abel au primit și salutat cu bucurie vestea bună că Isus era Răscumpărătorul lor, Dumnezeu a început să aibă o biserică pe pământ. Ei înțelegeau atunci la fel de bine ca și noi azi făgăduința și prezența lui Dumnezeu printre ei. Oriunde găsea Enoh unul sau doi dispuși să asculte solia pe care o avea pentru ei, Isus li se alătura în închinarea lor față de Dumnezeu. În zilele lui Enoh, erau câțiva credincioși printre locuitorii răi ai pământului. Dumnezeu nu i-a lăsat niciodată pe acești credincioși lipsiți de prezența Lui, nici lumea fără vreun martor.

Enoh a fost un învățător public al adevărului, în veacul în care trăia. El prezenta adevărul, îl trăia și caracterul lui, de învățător care umbla cu Dumnezeu, era întru totul în armonie cu măreția și sfințenia misiunii lui. Enoh era un profet care vorbea mânat de Duhul Sfânt. El era o lumină în mijlocul întunericului moral, un om model, un om care umbla cu Dumnezeu, care asculta de Lege – Legea pe care Satana refuzase să o respecte, pe care Adam o călcase, de care Abel ascultase, fiind ucis din această cauză. Acum, Dumnezeu demonstra universului falsitatea acuzației lui Satana că oamenii nu pot păzi Legea Lui. El demonstra că, deși păcătuiseră, oamenii puteau să aibă o astfel de relație cu Dumnezeu, încât să aibă Duhul Lui și să fie simboluri reprezentative ale lui Hristos. Acest om sfânt a fost ales de Dumnezeu pentru a denunța răutatea lumii și pentru a arăta omenirii că este posibil ca un om să poată păzi în întregime Legea.

Oriunde este sfințenie pură, va fi și curățenie morală. Ce puțin se spune despre Enoh, omul care a umblat cu Dumnezeu și pe care Dumnezeu nu l-a lăsat să cunoască moartea! Ce scurt este raportul lui biografic! „Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.” Dar cât de mult spun aceste câteva cuvinte!

Enoh a umblat cu Dumnezeu, în vreme ce, despre lumea din jurul lui, istoria sacră consemnează că „răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău”. Viața neprihănită a lui Enoh era în vizibil contrast cu a celor din jurul lui. Sfințenia lui, puritatea, integritatea erau rezultatul umblării lui cu Dumnezeu, în vreme ce răutatea lumii era rezultatul umblării oamenilor cu marele amăgitor…

Enoh a fost un om reprezentativ, dar nu este ridicat în slăvi pentru aceasta; el a făcut doar ceea ce orice fiu sau fiică a lui Adam poate face. (Manuscris 43, 1900)