„Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe ceilalți fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrânețe; și i-a făcut o haină pestriță.”
Geneza 37:3
Iacov alesese moștenirea credinței. El se străduise să o obțină prin șiretenie, înșelăciune și minciună; dar Dumnezeu a lăsat că păcatul acesta să lucreze spre îndreptarea lui… Păcatul lui Iacov şi mersul evenimentelor la care acesta a condus n-a dat greș în a exercita o influență spre rău – influență ce și-a descoperit fructul amar în caracterul și viața fiilor lui…
Printre aceștia, era totuși unul cu un caracter cu totul diferit – fiul mai mare al Rahelei, Iosif, a cărui rară frumusețe părea să-i reflecte frumusețea interioară a minții şi inimii… El asculta învățăturile tatălui lui şi-i plăcea să asculte de Dumnezeu… Mama lui fiind moartă, afecțiunea băiatului era și mai puternic prinsă de tată, iar inima lui Iacov era legată de acest copil al mai bătrâneții lui…
Dar tocmai această afecțiune a lui Iacov urma să devină o cauză de tulburare şi necaz. Iacov își manifesta în mod neînțelept preferința pentru Iosif şi aceasta a stârnit gelozia celorlalți fii ai lui… Darul nechibzuit făcut lui Iosif, o haină scumpă, ceva ce era purtat de obicei de către personaje distinse, părea o nouă dovadă a părtinirii lui Iacov… Furia fraților a crescut și mai mult atunci când, într-o zi, băiatul le-a povestit despre un vis pe care-l avusese.
Când adolescentul se afla în fața fraților lui, frumusețea îi era luminată de Duhul Sfânt şi aceștia nu-şi puteau reține admirația; dar n-au ales să renunțe la căile lor rele, urând puritatea care le condamna păcatele…
Frații erau nevoiți să se mute din loc în loc, pentru a găsi pășune pentru turme… După cele tocmai relatate, ei au mers în locul pe care-1 cumpărase tatăl lor, la Sihem. A trecut un timp în care n-au sosit vești de la ei și tatăl a început să se teamă pentru siguranța lor… De aceea, el l-a trimis pe Iosif să-i caute şi să-i aducă știri despre starea lor…
Iosif a plecat, fără să bănuiască vreun pericol… dar, în loc de binețele așteptate… a fost luat şi haina i-a fost scoasă de pe el… Târându-l cu violență spre o groapă adâncă, 1-au aruncat în ea și, după ce s-au asigurat că nu există nici o cale de scăpare, l-au lăsat acolo să piară de foame, în timp ce ei „au șezut să mănânce”.
Dar unii dintre ei nu se simțeau bine; ei nu simțeau satisfacția răzbunării la care se așteptaseră. Curând, o ceată de călători a fost zărită apropiindu-se. Era o caravană de ismaeliți, de dincolo de Iordan, în drum spre Egipt, cu mirodenii și alte mărfuri. (Patriarhi și Profeți, pag. 201-205)
