„Pilat I-a zis: ‘Mie nu-mi vorbeşti? Nu știi că am putere să Te răstignesc şi am putere să-Ți dau drumul?’ ‘N-ai avea nici o putere asupra Mea’, i-a răspuns Isus, ‘dacă nu ți-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mâinile tale are un mai mare păcat’.”
Ioan 19:10,11
Pilat era convins că, neluând în seamă declarația preoților şi a fariseilor că Hristos hulise, nu putea fi pusă în evidență nici o dovadă de vinovăție împotriva Lui. Dar iudeii se aflau sub influența lui Satana, aşa cum erau Caiafa și alți ucigaşi hotărâți să distrugă viața în loc să o salveze. Şi erau mai înverşunați, zicând: „Întărâtă norodul și învață pe oameni în toată Iudea, din Galilea, de unde a început, până aici”. Acum, Pilat crede că vede o şansă de a se debarasa de întreaga chestiune a cercetării lui Hristos. El vedea clar că iudeii Îl acuzau pe Hristos trimis din cauza invidiei. Când află că Isus, este sub stăpânirea lui Irod, L-a la Irod, care se afla şi el în Ierusalim, în zilele acelea”.
Acesta era Irod, cel ale cărui mâini erau pătate de sângele lui Ioan mult Botezătorul. „Irod, când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune”…
Lucrarea şi misiunea lui Hristos în această lume nu era să satisfacă curiozitatea împăraților, a legiuitorilor, cărturarilor, preoților sau țăranilor. El a venit să vindece inimile zdrobite… Dacă ar fi avut atunci ocazia să spună vreun cuvânt pentru vindecarea unor suflete bolnave de păcat, Isus n-ar fi tăcut. Dar mărgăritarele de preț ale adevărului, după cum Îşi învățase ucenicii, nu trebuia date porcilor. Iar comportamentul și tăcerea lui Hristos înaintea lui Irod erau elocvente.
Poporul iudeu Îl adusese pentru condamnare, pe îndelung aşteptatul Mesia, la reprezentantul puterii față de care ei înşişi erau robi. Ei căutau să obțină condamnarea Prințului vieții – şi singurul care-i putea elibera din sclavia lui Satana. (Manuscris 112, 1897)
