„Credeți în DOMNUL Dumnezeul vostru, astfel veți fi voi întemeiați; credeți pe profeții lui, astfel veți prospera.”
2 Cronici 20:20 BTF
„Întreaga Biblie este o descoperire a slavei lui Dumnezeu în Hristos. Primită, crezută, ascultată, ea este marele instrument de transformare a caracterului. Este mărețul stimulent, forța constrângătoare care înviorează puterile fizice, mintale și spirituale și conduce viața pe făgașele corecte.
Motivul pentru care tinerii, și chiar și cei din anii maturității, sunt aduși atât de ușor în ispită și păcat este că nu studiază Cuvântul lui Dumnezeu și nu meditează asupra lui, așa cum ar trebui s-o facă. Lipsa unei voințe ferme, neșovăitoare, care se reflectă în viață și caracter, este rezultatul neglijării instrucțiunilor sacre ale Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu-și îndreaptă mintea, printr-un efort hotărât, către ceea ce le-ar inspira gânduri curate, sfinte, și nu și-o abat de la ceea ce este murdar și neadevărat. Puțini sunt cei care își aleg partea cea bună, care stau la picioarele lui Iisus, cum a făcut Maria, pentru a învăța de la Învățătorul divin. Puțini strâng cuvintele Sale ca o comoară în inimă și le pun în practică, în viață.
Dacă adevărurile Bibliei sunt primite, vor înălța mintea și sufletul. Dacă ar fi Cuvântul lui Dumnezeu apreciat așa cum se cuvine, atât tinerii, cât și vârstnicii ar avea o corectitudine interioară, o tărie a principiilor care le-ar da puterea de a se rezista ispitei.” (Divina vindecare, p. 458-459)
„Noi trebuie să ne consacrăm inimile ca să cunoaștem ce este adevărul. Toate lecțiile pe care Dumnezeu le-a lăsat să fie cuprinse în Cuvântul Său sunt pentru avertizarea și învățătura noastră. Ele ne sunt date ca să ne scape de înșelăciune. Rezultatul neglijării lor va fi ruină pentru noi. Putem fi siguri că ceea ce contrazice Cuvântul lui Dumnezeu vine de la Satana.” (Patriarhi și profeți, p. 55).
Apel: Credința nu este doar o acceptare intelectuală a unor adevăruri, ci o încredere vie, care transformă viața și caracterul. „Credința este esența lucrurilor sperate, dovada lucrurilor nevăzute.” (Evrei 11:1 BTF). Alege astăzi să crezi în promisiunile Lui, să primești Cuvântul Său ca ghid pentru viața ta și să te bazezi pe El în toate circumstanțele. Apropie-te de Dumnezeu și lasă-L să te întărească prin puterea credinței.