„Ocara îmi rupe inima şi sunt bolnav; aştept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aştept mângâietori și nu găsesc nici unul. Ei îmi pun fiere în mâncare şi când mi-e sete îmi dau să beau oțet.”

Psalmii 69:20,21

Fiul fără prihană al lui Dumnezeu atârna pe cruce, cu carnea sfâşiată de bice, cu acele mâini, care s-au înălțat de atâtea ori pentru binecuvântare, țintuite pe brațele crucii, cu acele picioare neobosite în umblări de binefacere, pironite pe lemn, cu augusta Lui frunte străpunsă de coroana de spini şi cu tot ce a îndurat – picăturile de sânge curgându-I de pe cap, mâini şi picioare, agonia care li tortura trupul şi inexprimabila suferință care I-a umplut sufletul la întoarcerea feței lui Dumnezeu de la El – vorbesc oricărui copil al omenirii, spunându-i că pentru el consimte Fiul lui Dumnezeu să poarte povara păcatului, pentru el păşeşte pe domeniul morții şi deschide porțile Paradisului…

În suferința lui Hristos pe cruce, s-a împlinit o profeție. Cu secole înainte de răstignire, Mântuitorul spusese despre tratamentul pe care avea să-l primească: „Căci nişte câini Mă înconjoară, o ceată de nelegiuiți dau târcoale împrejurul Meu, Mi-au străpuns mâinile şi picioarele; toate oasele aş putea să Mi le număr. Ei însă pândesc şi Mă privesc, îşi împart hainele Mele între ei și trag la sorți pentru cămaşa Mea”. Profeția despre hainele Lui a fost împlinită fără amestecul prietenilor sau neprietenilor Celui crucificat. Hainele Lui au fost date soldaților care L-au răstignit. Cămaşa lui Hristos era țesută fără nici o cusătură şi soldații au spus: „Să n-o sfâşiem, ci să tragem la sorți a cui să fie!”

În altă profeție, Mântuitorul a declarat: ,,Ocara Îmi rupe inima şi sunt bolnav, aştept să-i fie cuiva milă de Mine, dar degeaba, aştept mângâietori şi nu găsesc niciunul. Ei îmi pun fiere în mâncare şi când Mi-e sete, Îmi dau să beau oțet”. Celor care sufereau moartea pe cruce, li se permitea să bea o băutură amorțitoare, pentru a le micşora chinul. Aceasta 1-a fost oferită şi lui Isus. Dar când a gustat, El a refuzat-o. El nu voia să primească nimic ce I-ar fi putut încețoşa mintea. Credința Lui trebuia să se păstreze tare în Dumnezeu. Era singura Lui putere. Dacă-Şi încețoşa mintea, El i-ar fi oferit un avantaj lui Satana.

Duşmanii lui Isus și-au vărsat mânia asupra Lui, când Se afla pe cruce. Preoţii, fariseii şi cărturarii s-au unit cu mulţimea în batjocuri la adresa Sa. La botez şi la schimbarea la față, glasul lui Dumnezeu fusese auzit proclamându-L pe Hristos ca Fiu al Său. Apoi, chiar înainte de trădarea lui Hristos, Tatăl a vorbit, mărturisindu-I divinitatea. Dar acum, glasul din cer tăcea şi nici o mărturie în favoarea lui Hristos nu era auzită. Singur, El suferea batjocura din partea oamenilor. (Hristos, Lumina lumii, pag. 635-638)