„Și îndată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat.”

Matei 27:51

La apusul soarelui din ziua pregătirii, trâmbițele au sunat, anunțând că începuse odihna Sabatului. A doua zi, curțile Templului erau pline de închinători… Dar niciodată nu fuseseră serviciile de închinare ținute cu asemenea simțăminte contradictorii. Trâmbițele și instrumentele muzicale, precum şi glasurile cântăreților erau la fel de tari ca de obicei, dar ceva neobişnuit impregna totul. Fiecare se interesa de extraordinarul eveniment ce avusese loc. Până atunci, Sfânta Sfintelor fusese întotdeauna păzită cu cea mai mare sacralitate de eventuali intruşi…

O dată pe an se intra acolo, şi atunci, doar marele preot. Dar acum, temere și curiozitate se vedeau pe multe fețe, pentru că această încăpere era deschisă tuturor privirilor. Exact în momentul când a murit Isus, vălul greu al perdelei, făcută din lână pură și ornamentată cu purpură, se rupsese de sus până jos. Locul unde Iehova Se întâlnea cu marele preot pentru a-i comunica slava Lui, locul care fusese camera sacră de audiență a lui Dumnezeu, era deschis oricărei priviri – un loc pe care Domnul nu-l mai recunoștea.

Cei mulți care se întâlneau acolo la serviciile de închinare de Paşte, nu aveau să le mai țină niciodată acolo. Lumina trebuia acum să strălucească în inimile lor. Ucenicii trebuia să le împărtășească ştiința adusă de Marele Învăţător.

Potrivit obiceiului, oamenii îi aduceau pe cei bolnavi şi suferinzi ai lor în curțile Templului, interesându-se: „Cine ne poate spune unde este Isus din Nazaret, Vindecătorul?” Unii veniseră de departe să-L vadă și să-L audă… Nu erau alungați, dar erau conduşi afară din curțile Templului şi oamenii din Ierusalim nu puteau să nu vadă contrastul dintre aceste scene şi scenele vieții lui Hristos.

Din toate părțile se auzea strigătul: „ÎI vrem pe Hristos, Vindecătorul!” O lume fără Hristos însemna întuneric nu numai pentru ucenici şi pentru cei bolnavi și suferinzi, ci și pentru preoți şi farisei. Liderii iudei şi chiar şi autoritățile romane descopereau că le era mai greu cu Hristos mort decât cu El în viață. Poporul aflase că Isus fusese dat la moarte de către preoți. Lumea se interesa despre moartea Lui. Datele procesului Lui erau ținute, pe cât posibil, secrete, dar în timpul cât Isus a fost în mormânt, Numele Lui s-a aflat pe mii de buze şi relatări despre batjocura și lipsa de omenie ale preoților și fariseilor față de El circulau peste tot. (Manuscris 111, 1897; publicat în Manuseript Releuses, vol 12, pag. 417-419)