Categories: Cu Dumnezeu în zori Tags:

Tronul lui Dumnezeu este în ceruri

„DOMNUL este în templul Lui cel sfânt; tronul DOMNULUI este în ceruri. Ochii Săi privesc și pleoapele Sale cercetează pe fiii oamenilor.”

Psalmii 11:4 VBT

„Biblia ni-L arată pe Dumnezeu în locul Său înalt și sfânt, nu într-o stare de inactivitate, nu în tăcere și singurătate, ci înconjurat de zeci de mii de ori zece mii și mii de mii de făpturi sfinte, toate așteptând să împlinească voia Sa. Prin intermediul acestor mesageri, El este în legătură neîntreruptă cu fiecare colț al împărăției Sale. Prin Duhul Său, El este prezent pretutindeni. Prin intermediul Duhului Său și a îngerilor Săi, El lucrează pentru copiii oamenilor.

El stă pe tron, deasupra frământărilor de pe pământ; toate lucrurile sunt descoperite cercetării Sale divine; și, din veșnicia Sa măreață și netulburată, El poruncește ceea ce providența Sa vede că este cel mai nimerit.” (Divina vindecare, p. 417).

„Cunoașterea noastră despre Dumnezeu este, parțială și nedesăvârșită. Când conflictul se va sfârși și Omul Hristos Iisus îi va mărturisi înaintea Tatălui pe lucrătorii Săi credincioși care au dat o mărturie adevărată despre El într-o lume a păcatului, ei vor înțelege cu claritate ceea ce acum este un mister.

Hristos a luat cu Sine în curțile cerești umanitatea Sa proslăvită. Celor care Îl primesc, El le dă puterea de a deveni fiii lui Dumnezeu, pentru ca, la sfârșit, Dumnezeu să-i poată primi ca fiind ai Săi și să locuiască împreună cu El toată veșnicia. Dacă Îi sunt credincioși lui Dumnezeu în această viață, ei vor vedea, la sfârșit, «fața Sa, iar Numele Său va fi pe frunțile lor» (Apocalipsa 22:4). Și care să fie fericirea cerului, dacă nu aceea de a-L vedea pe Dumnezeu? Și ce bucurie mai mare ar putea avea păcătosul mântuit prin harul lui Hristos, dacă nu aceea de a privi la fața lui Dumnezeu și a-L cunoaște ca Tată?” (Divina vindecare, p. 421).

Apel: Astăzi poți să-l cunoști pe Dumnezeu prin mărturia Scripturilor și mai ales prin mărturia vieții lui Hristos. Atunci când a fost pe pământ cuvintele, faptele, chiar și gândurile Sale, toate erau ale Tatălui. Prin Duhul Său, Hristos poate să umple și viața ta de semnificație și valoare pentru a face din ea o mărturie vie, înaintea celorlalți, despre puterea de mântuire a lui Dumnezeu.

Meditează: Hristos a venit pe pământ cu scopul de a-l descoperi pe Tatăl? Care este scopul vieții tale?  Ce mărturie oferă viața ta despre Dumnezeu?

Aplică: Adesea, ne formăm prejudecăți și preconcepții despre Dumnezeu bazate pe experiențe limitate, interpretări eronate sau tradiții neexaminate. Pentru a-L cunoaște cu adevărat, este esențial să renunți la aceste bariere mentale. Aceasta înseamnă să fii dispus să accepți că înțelegerea ta despre Dumnezeu este parțială și imperfectă, să analizezi propriile convingeri și să identifici prejudecățile care te pot împiedica să-L cunoști. Umilința te ajută să recunoști că ai mereu de învățat și că Dumnezeu este infinit mai mare decât poți înțelege. Mai mult decât atât singura sursă autoritară care îl poate descoperi este Cuvântul Său, de aceea rămâi la „stă scris”.

ASCULTĂ devoționalul din ziua precedentă:

Librăria este închisă sâmbăta, de la apus la apus. Reveniți mai târziu!