Aici el şi-a pierdut nu numai toată averea, dar şi copiii, cu excepția a doi. Este o lecție care trebuie să ni se întipărească în inimă. Pot exista perspective îmbietoare pentru copiii lui Dumnezeu, dar ei trebuie să analizeze situația pe toate părțile, înainte de a decide.
Citește mai departeCategorie: Hristos biruitorul
Dumnezeu ne ascultă rugăciunile de mijlocire
Grija lui pentru Sodoma este о lecție pentru interesul pe care trebuie şi noi să-l avem față de cei din jur. Deşi trebuie să urâm păcatul, suntem datori să iubim sufletele acelora pentru care Hristos a murit şi atunci ne vom simți mai recunoscători față de Dumnezeu.
Citește mai departeImportanţa alegerii atente a locului
Voia Domnului trebuie să fie voia noastră. Dumnezeu trebuie să fie primul și ultimul și cel mai bun în toate, în viața noastră. Noi trebuie să fim receptivi ca un copil mic, umblând cu atenție şi cu toată încrederea în Dumnezeu. Sunt implicate interese veşnice în paşii pe care-i facem.
Citește mai departeExperienţa lui Lot o avertizare
În pentru loc să-şi pună problema dacă alegerea pe care o face este cea mai bună pentru moralitatea și sfințenia proprie, Lot s-a gândit numai la prosperitatea lumească. Dar a venit vremea celei mai mari încercări pentru lui el, din cauza stricăciunii locuitorilor Sodomei.
Citește mai departeRezultatul alegerii
Alegerea lui Lot a fost ținutul Sodomei. Avraam a locuit în țara lui Canaan, iar Lot în oraşele din câmpie, aşezându-şi cortul spre Sodoma. Dar oamenii din Sodoma păcătuiau foarte rău înaintea Domnului. Aici este adusă în lumină o altă despărțire. în lumină o altă despărțire.
Citește mai departeCredința lui Avraam testată
Acum, Domnul are de luptat cu poporul Său şi vrea ca fiecare dintre noi să se aplece în ascultare asupra cerințelor Lui. Nimeni dintre noi nu trebuie, când ne este expusă datoria pe care o avem, să întrebe: „E convenabil pentru mine? Îmi face plăcere?”
Citește mai departeZiditori de turnuri Babel mai există
Dumnezeu nu lasă niciodată lumea fără mărturii despre El. Cei care Îl iubeau şi se temeau de El, în acea vreme a primei mari apostazii de după potop, s-au umilit şi au strigat la El să Se aşeze între cauza Lui şi metodele oamenilor. El a împiedicat scopul ziditorilor turnului şi a distrus memorialul.
Citește mai departeUnii merg prea departe cu neascultarea
Dumnezeu nu lasă niciodată lumea fără mărturii despre El. Cei care Îl iubeau şi se temeau de El, în acea vreme a primei mari apostazii de după potop, s-au umilit şi au strigat la El să Se aşeze între cauza Lui şi metodele oamenilor. El a împiedicat scopul ziditorilor turnului şi a distrus memorialul.
Citește mai departeCaracterul rău duce la apostazie
Pe măsură ce numărul lor a crescut, in scurtă vreme, apostazia a dus la divizare. Aceia care au dorit să uite de Creatorul lor şi să refuze restricțiile Legii Lui, simțeau o constantă respingere față de învățăturile şi exemplul tovarăşilor lor temători de El.
Citește mai departeCaracterul contează în viață
Profeția lui Noe nu era o rostire arbitrară datorată mâniei sau o declarație părtinitoare. Ea nu stabilea caracterul şi destinul fiilor lui, ci arăta care avea să fie rezultatul cursului vieții pe care-l aleseseră şi al caracterului pe care-l dezvoltaseră. Era o expresie a scopului lui Dumnezeu cu ei.
Citește mai departe









