Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ne fie obiect de studiu. El este o mină de metale prețioase. Mulți din acest Cuvânt au fost citiți superficial, dar, pentru a găsi comori mai adânci, trebuie săpați adânc. Sunt mulți care doar au zgâriat suprafața, într-o manieră neglijentă, acest Cuvânt.

Dacă toți și-ar da seama de acest lucru și s-ar apuca de treabă, am putea fi puternici ca o oștire sub stindardele și porumbelul ceresc ar zbura deasupra noastră. Soarele Neprihănirii ar străluci în noi și lumina slavei lui Dumnezeu n-ar fi mai departe de noi decât de credinciosul Enoh.

Mulți închid ochii, pentru a nu vedea adevărul. Ei nu vor să vadă defectele din viața și caracterul lor și se tulbură dacă le spui ceva despre Legea lui Dumnezeu, arătând, prin aceasta, că au un standard al lor, omenesc, că voia lor nu este voia lui Dumnezeu.

Enoh a fost lumina lumii în vremea lui și cât de departe s-a extins această lumină! Lumina pe care o reflecta Enoh de la Dumnezeu era cuprinzătoare și cei care au umblat în această lumină sunt cei binecuvântați în ea.

Dacă Domnul le oferă o poziție deosebită în lume, precum lui Iosif și Daniel, El îi va feri de contaminare. Avem nevoie să discernem binele de rău, avem nevoie de învățătura care vine din credința adevărată. Ne este necesară ascultarea de doctrinele Scripturii și amăgirile marelui înșelător.

Scepticismul nu putea nega existența Edenului, care era vizibil pentru toți, cu intrarea păzită de îngerii supraveghetori. Ordinea creațiunii, grădina, istoria celor doi pomi din ea, de care era atât de strâns legat destinul uman, erau indiscutabile. Iar existența suprema autoritate a Lui.

Închinătorii lui Cain desconsiderau jertfele reprezentând pe Mielul lui Dumnezeu, care avea să șteargă păcatele lumii. Vedem aici două categorii de oameni într-un veac de degenerare. Legea lui Dumnezeu era călcată în picioare de închinătorii idolatri ai lui Cain, care se închinau creaturii, nu Lui.

El [Adam] a fost martor la răspândirea largă a stricăciunii, care avea să ducă, în final, la distrugerea lumii printr-un potop; și, deși sentința de moarte pronunțată asupra lui de Cel care-l crease părea, inițial, teribilă, după vederea timp de aproape o mie de ani a consecințelor păcatului.

Cain și Abel ne sunt prezentați în Biblie pentru a ne înfățișa două clase de oameni. Abel a fost credincios lui Dumnezeu și a fost apreciat de El. Cain a fost nelegiuit, dorind ca ideile lui să aibă întâietate. Abel a protestat împotriva acestui principiu, ca fiind nedrept.

Cain a fost foarte mânios atunci când Dumnezeu a primit jertfa lui Abel și n-a dat niciun semn că ar recunoaște jertfa adusă de el, pentru că aceasta omitea simbolizarea Răscumpărătorului lumii. Dar Domnul n-a renunțat la calea Lui.