Oricât de ciudat ar părea, în publicațiile adventiste de ziua a șaptea, Dumnezeu este descris astăzi ca o Treime, folosindu-se ilustrații de tip „trei într-unul”, foarte asemănătoare celor pe care Ellen White le-a condamnat atât de clar (vezi mai sus). Un exemplu izbitor al acestui lucru se găsește în lecțiunile noastre recente de Școală de Sabat (al doilea trimestru din 2006).
În încercarea de a explica ideea unui Dumnezeu format din trei Persoane, autorul lecțiunii îi întreabă pe adventiștii din întreaga lume:
„Ce analogii—cum ar fi un triunghi sau o furculiță cu trei dinți—pot ajuta pe cineva să înțeleagă ideea despre cum un singur Dumnezeu poate fi alcătuit din trei Persoane egale?” 79
A-L descrie pe Dumnezeu în acest fel este, cred, o lipsă de respect. Niciodată nu ar trebui să comparăm Ființa Sa cu „o furculiță cu trei dinți”. Avem mărturia Spiritului Profeției în această privință. Această reprezentare este chiar mai jignitoare decât ilustrațiile „trei într-unul”, care au fost deja condamnate (vezi mai sus).
Ca și cum acest lucru nu ar fi fost suficient, același autor pune și următoarea întrebare: „Ce alte exemple ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine acest adevăr profund?” 80
Aici vedem că, în 2006, adventiștii de ziua a șaptea din întreaga lume au fost îndemnați să-L compare pe Dumnezeu folosind imaginea unui „triunghi” sau a unei „furci cu trei dinți”. Apoi li s-a cerut să găsească „alte exemple” pentru a ilustra „acest profund adevăr”, că Dumnezeu este trei-în-unul.
Este de la sine înțeles că, în cadrul lecțiilor Școlii de Sabat, mulți, probabil, au venit cu exemple asemănătoare celor pe care Ellen White nu doar că le-a menționat, ci și le-a condamnat (vezi mai sus).
Din nefericire pentru adventiștii de ziua a șaptea, autorii lecțiilor Școlii de Sabat au citat mărturia pe care tocmai am citit-o, dar au omis cu totul partea în care ea respinge acest tip de ilustrații trei-în-unul. Cu alte cuvinte, condamnarea acestor comparații a fost, în mod deliberat, trecută sub tăcere. Tot ce au făcut a fost să o citeze pe Ellen White doar parțial, spunând:
„‘Tatăl este toată plinătatea Dumnezeirii în trup și este nevăzut ochilor muritorilor. Fiul este toată plinătatea Dumnezeirii manifestată. Cuvântul lui Dumnezeu Îl declară a fi «întipărirea Ființei Lui». Mângâietorul, pe care Hristos a promis să-L trimită după ce S-a înălțat la cer, este Duhul, în toată plinătatea Dumnezeirii, făcând cunoscută puterea harului divin tuturor celor care Îl primesc și cred în Hristos ca Mântuitor personal. Sunt trei persoane vii care alcătuiesc trio-ul ceresc; în numele acestor trei mari puteri—Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt—sunt botezați toți cei care Îl primesc pe Hristos printr-o credință vie, iar aceste puteri vor lucra împreună cu cei ascultători de cer în străduințele lor de a trăi o viață nouă în Hristos.” — Ellen G. White, Evanghelizare, pp. 614, 615.’” 81
Acest citat nu este complet. Deși, la prima vedere, poate părea că provine dintr-un singur paragraf, în realitate, este extras din trei paragrafe distincte. Tocmai aceste trei paragrafe le-am menționat mai sus, unde Ellen White respinge ilustrațiile despre trei-în-una și oferă ceea ce consider a fi cea mai amplă declarație a sa despre Dumnezeire. Primul paragraf spune, de fapt, (făcând referire la ilustrațiile trinității trei-în-una din paragraful anterior):
„Toate aceste reprezentări spiritualiste nu sunt decât nimic. Ele sunt imperfecte și neadevărate. Ele slăbesc și micșorează Maiestatea, cu care niciun chip pământesc nu se poate compara. Dumnezeu nu poate fi asemănat cu lucrurile făcute de mâinile Sale. Acestea sunt doar lucruri pământești, aflate sub blestemul lui Dumnezeu din pricina păcatelor omului. Tatăl nu poate fi descris prin cele pământești. Tatăl este toată plinătatea Dumnezeirii trupește și rămâne nevăzut pentru ochiul muritor.” 82
În citatul din cartea lecțiilor Școlii de Sabat, ultimele două propoziții au fost omise. Tocmai acestea exprimă convingerea adventiștilor de ziua a șaptea, înainte de doctrina Trinității, că Fiul lui Dumnezeu este născut în mod real din Dumnezeu — adică adus la existență de El — și că în El se descoperă personalitatea Tatălui. Cred că, dacă aceste propoziții ar fi fost incluse, ele ar fi stârnit întrebări despre semnificația lor. Însă, fiind lăsate deoparte, nimeni nu s-a întrebat despre ele. Al treilea paragraf a fost citat corect. El spune:
„Mângâietorul pe care Hristos a promis să-L trimită după înălțarea Sa la cer este Duhul în toată plinătatea Dumnezeirii, făcând cunoscută puterea harului divin tuturor celor care Îl primesc și cred în Hristos ca Mântuitor personal. Sunt trei persoane vii care alcătuiesc trio-ul ceresc; în numele acestor trei mari puteri—Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt—sunt botezați toți cei care Îl primesc pe Hristos printr-o credință vie, iar aceste puteri vor lucra împreună cu cei ascultători de cer în străduințele lor de a trăi o viață nouă în Hristos.” 83
Această reprezentare a lui Dumnezeu ca fiind o treime într-o singură ființă, în lecțiile noastre de Școala de Sabat, contrazice în mod direct mărturia lui Dumnezeu, pe care tocmai am citit-o. Ellen White a spus clar că adventiștii de ziua a șaptea nu trebuie să folosească astfel de ilustrații pentru a-L descrie pe Dumnezeu. Prin urmare, acest lucru nu poate fi văzut altfel decât ca o sfidare deschisă a mărturiilor – exceptând, desigur, cazul în care această mărturie este necunoscută, ceea ce nu se poate spune despre cei care au redactat lecția Școlii de Sabat. Lucrurile sunt și mai grave, având în vedere că această mărturie a fost citată doar parțial, tocmai pentru a omite condamnarea explicită a acestor reprezentări ale lui Dumnezeu ca o treime într-o singură ființă.
Fără îndoială, convingerile lui Kellogg aveau legătură cu doctrina Trinității, altfel Ellen White nu ar fi scris ceea ce a scris despre cartea Templul Viu în această mărturie. În această mărturie, Ellen White nu doar că a condamnat ilustrațiile care Îl prezintă pe Dumnezeu ca o treime într-o singură ființă, ci a făcut, de fapt, una dintre cele mai cuprinzătoare afirmații ale sale cu privire la Dumnezeire. Totuși, așa cum am văzut, această declarație nu susținea ideea unei Trinități, deși unii încearcă astăzi să o folosească pentru a dovedi contrariul (aceasta fiind partea care a fost citată în lecția Școlii de Sabat).
Astfel, criza care a izbucnit în adventismul de ziua a șaptea la începutul anilor 1900 a avut totul de-a face cu doctrina Trinității. Să nu uităm că convingerile lui Kellogg au fost cele pe care Ellen White le-a numit „alfa ereziilor.”
În secțiunea anterioară, am remarcat că, pentru a ajunge la convingerile sale, Kellogg a trebuit să aibă o înțelegere diferită despre Duhul Sfânt față de adventiștii de ziua a șaptea din acea perioadă (1903). Tot astfel, pentru a introduce doctrina trinității în denominațiunea lor, conducătorii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea au trebuit, într-un fel, să modifice viziunea bisericii despre Duhul Sfânt.
Note de subsol:
79. Lecțiunea adventistă de ziua a șaptea, al doilea trimestru 2006, duminică, 26 martie, pagina 7.
80. Ibid.
81. Ibid.
82. Ellen G. White, Mărturii Speciale, Seria B, Nr. 7, pagina 62, „Ieșiți și fiți separați”.
83. Ibid.
Seria de articole Terry Hill
◀ Articolul anterior: Unitate esențială, dar de neînțeles Vezi toate articolele din seria Terry Hill
