Hristos a trăit cu orice cuvânt al lui Dumnezeu și a avut succes. Dacă am lua întotdeauna această poziție, refuzând să ne jucăm cu ispita sau să stăm la discuții cu vrăjmașul, aceeași ar fi și experiența noastră.

Dacă îngerii răi au o așa putere asupra ființelor omenești, în neascultarea lor, cu cât mai multă putere au îngerii buni asupra celor care se străduiesc să fie ascultători!

După plecarea vrăjmașului, Isus a căzut la pământ extenuat. El suportase încercarea, dar acum leșina pe câmpul de luptă. Ce mână avea să fie pusă sub capul Lui?

A doua ispită a vizat mândria lui Isus… Acum, Satana credea că L-a prins pe Isus pe propriul teren. Vicleanul dușman folosește și el cuvinte ieșite din gura lui Dumnezeu, dovedind că este familiarizat cu Scripturile.

Nu fără luptă a putut Isus să-l asculte în liniște pe arhiamăgitor… Dar Fiul lui Dumnezeu nu avea de demonstrat lui Satana divinitatea Lui. El l-a întâmpinat pe ispititor cu cuvintele Scripturii.

Stând în fruntea omenirii, Hristos a demonstrat universului, prin perfecta Lui ascultare, că ființele omenești pot păzi poruncile lui Dumnezeu.

În pustie, Hristos a suportat încercări pe care ființele omenești nu le pot pricepe. Aici, El a fost pus față-n față cu puterea subtilă a lui Satana care a urmat cu Adam și cu Eva, venind de la început, punând în discuție suveranitatea lui Hristos.

Hristos fusese avertizat să nu intre în dispută verbală cu Satana și, deși l-a recunoscut de la început pe vrăjmașul disprețuitor, El a rămas în dragostea Tatălui Său și nu a stat la discuții cu ispita.

Hristos fusese și era în perfectă armonie cu Tatăl. El urma să fie încercat ca reprezentant al omenirii pentru a-l întâlni personal pe vrăjmaș, pentru a-l înfrânge pe stăpânul împărățiilor lumii.

Tot ce a plănuit mintea lui Dumnezeu, tot ce a atins mâna Lui, constituie lecții pentru învățătura noastră, cei peste care va veni sfârşitul. Lucrurile care au fost vor mai fi. Cuvintele lui Hristos, de aprobare sau dezaprobare, coboară în istoria zilelor noastre.