Însuşindu-şi aceste făgăduințe şi privilegii, David s-a hotărât să nu mai fie pripit la judecată şi să nu se mai descurajeze. Sufletul lui a prins curaj contemplând caracterul lui Dumnezeu descoperit în învățătura Lui, în îndurarea şi mila Lui peste măsură.

Pus în fața alegerii pedepsei pentru păcatul lui, David a spus: „Oh, mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!” David simțea că Dumnezeu cunoaşte lupta şi suferința sufletului.

Trebuie să ne aducem religia la standardul biblic. Nu trebuie ajungem acolo unde să pretindem că suntem atât de înțelepți, încât putem primi sau respinge cuvintele lui Dumnezeu, după plac. Niciodată lumea nu trebuie lăsată să creadă că ea şi creştinul sunt la fel în judecată şi simțiri.

Atâta vreme cât păcătoşii se pocăiesc şi-şi regretă păcatele în fața lui Dumnezeu, înțelegând ispăşirea lui Hristos în favoarea lor şi acceptând această ispășire ca singură speranță pentru viața aceasta şi pentru viața viitoare, păcatele lor sunt iertate. Aceasta este îndreptățirea prin credință.

El s-a dovedit un om puternic nu prin faptul de a fi rezistat întotdeauna ispitei, ci prin căința sufletului şi sincerele remuşcări manifestate. El nu şi-a pierdut niciodată încrederea în Dumnezeu, Cel care a pus hotărâta mustrare în gura profetului Său. David nu l-a urât pe profet.

Când procesiunea fugarului se întâlneşte cu Tadoc şi Abiatar, împreună cu leviții, care duceau chivotul lui Dumnezeu, o clipă, David vede printre nori steaua speranței că, având cu el acest prețios simbol al prezenței divine, situația lui s-ar putea îmbunătăți substanțial...

Cei vinovați s-ar putea să încerce, aşa cum făcuse şi David, să-şi ascundă crima. Ei pot căuta să îngroape definitiv fapta rea față de vederea sau cunoştinţa oamenilor, dar ,,nici o faptă nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face”

Cu cât sunt mai cu greutate răspunderile, cu atât mai smeriți trebuie să fie lucrătorii şi mai tăgăduitori de sine, ca să nu-şi abată încrederea de la Dumnezeu, devenind mândri şi plini de importanță. Acesta este pericolul care-i amenință pe cei aleşi special de Domnul.

Deşi pe David şi oamenii lui îi refuzase, chiar în seara aceleiaşi zile, Nabal a organizat o petrecere extravagantă pentru el şi prietenii lui destrăbălați, mâncând și bând până la pierderea rațiunii. Atunci când Duhul lui Hristos îl conduce pe sot, supunerea soției va aduce numai pace

Abigail a văzut că trebuia făcut ceva pentru prevenirea urmărilor greşelii lui Nabal şi că trebuia să-şi ia răspunderea unei acțiuni imediate, fără să-l mai întrebe pe soțul ei. Ea ştia că ar fi fost inutil să vorbească cu el, pentru că i-ar fi primit propunerea doar cu asprime şi dispreț.