Enoh a fost lumina lumii în vremea lui și cât de departe s-a extins această lumină! Lumina pe care o reflecta Enoh de la Dumnezeu era cuprinzătoare și cei care au umblat în această lumină sunt cei binecuvântați în ea.
Citește mai departeEtichetă: Devoțional
Cu cine mergi?
Dacă Domnul le oferă o poziție deosebită în lume, precum lui Iosif și Daniel, El îi va feri de contaminare. Avem nevoie să discernem binele de rău, avem nevoie de învățătura care vine din credința adevărată. Ne este necesară ascultarea de doctrinele Scripturii și amăgirile marelui înșelător.
Citește mai departeTimpul unei rare ocazii spirituale
Scepticismul nu putea nega existența Edenului, care era vizibil pentru toți, cu intrarea păzită de îngerii supraveghetori. Ordinea creațiunii, grădina, istoria celor doi pomi din ea, de care era atât de strâns legat destinul uman, erau indiscutabile. Iar existența suprema autoritate a Lui.
Citește mai departeUrmașii lui Set nu împlinesc pe deplin planul lui Dumnezeu
Închinătorii lui Cain desconsiderau jertfele reprezentând pe Mielul lui Dumnezeu, care avea să șteargă păcatele lumii. Vedem aici două categorii de oameni într-un veac de degenerare. Legea lui Dumnezeu era călcată în picioare de închinătorii idolatri ai lui Cain, care se închinau creaturii, nu Lui.
Citește mai departeDumnezeu o ia de la capăt, cu Set
El [Adam] a fost martor la răspândirea largă a stricăciunii, care avea să ducă, în final, la distrugerea lumii printr-un potop; și, deși sentința de moarte pronunțată asupra lui de Cel care-l crease părea, inițial, teribilă, după vederea timp de aproape o mie de ani a consecințelor păcatului.
Citește mai departeSupărarea duce la necredincioșie
Cain și Abel ne sunt prezentați în Biblie pentru a ne înfățișa două clase de oameni. Abel a fost credincios lui Dumnezeu și a fost apreciat de El. Cain a fost nelegiuit, dorind ca ideile lui să aibă întâietate. Abel a protestat împotriva acestui principiu, ca fiind nedrept.
Citește mai departeJertfa lui Abel reprezenta sacrificiul lui Hristos
Cain a fost foarte mânios atunci când Dumnezeu a primit jertfa lui Abel și n-a dat niciun semn că ar recunoaște jertfa adusă de el, pentru că aceasta omitea simbolizarea Răscumpărătorului lumii. Dar Domnul n-a renunțat la calea Lui.
Citește mai departeCredincioșia față de Dumnezeu stârnește furia celor răi
Cain a fost acela care, inspirat de Satana și plin de mânie, a folosit forța. Furios pe faptul că nu putea să-l oblige pe Abel la nesupunere față de Dumnezeu și că Dumnezeu primise jertfa lui Abel, și nu pe a lui, Cain nu L-a recunoscut pe Mântuitor, Cain și-a omorât fratele.
Citește mai departeSperanță amânată, dar nu spulberată
O limbă era vorbită pretutindeni și era recunoscută ca limbă literară. Iudeii răspândiți în toate țările erau adunați la Ierusalim pentru sărbătorile anuale, pentru ca, întorcându-se acolo unde locuiau, să poată spune lumii întregi vestea venirii lui Mesia...
Citește mai departeNu căuta cunoștința nebunilor
Satana a fost permanent la lucru pentru a pune în umbră adevărurile vitale esențiale bunăstării familiei umane, făcând neclară și neimportantă ascultarea cuvenită poruncilor lui Dumnezeu. Dar oamenii căzuți trebuie să se întoarcă la ascultarea de Dumnezeu și să umble cu El, ca Enoh.
Citește mai departe









