Am văzut că întregul cer este interesat de mântuirea noastră; iar noi să fim indiferenți? Să fim noi nepăsători, ca și când ar fi un lucru de mică însemnătate dacă suntem sau nu mântuiți?

Evanghelia trebuie să fie dusă mai departe printr-o luptă înverșunată în mijlocul împotrivirii, primejdiilor, pagubelor și suferințelor.

Ceea ce ne trebuie este iubirea lui Hristos în inimă. Când eul este cufundat în Hristos, adevărata iubire răsare în chip spontan.

Noi ne aflăm aici cu un scop. Dumnezeu ne-a dat planul Său pentru viețile noastre și El dorește ca noi să atingem standardul cel mai înalt de dezvoltare.

Și, după cum darul lui Dumnezeu către om a fost fără plată, dragostea Sa infinită, tot astfel pretențiile Sale asupra încrederii și supunerii noastre, asupra întregii inimi și a tezaurului afecțiunii noastre, sunt infinite.

Planul pentru răscumpărarea noastră n-a fost un gând venit ulterior, un plan formulat după căderea lui Adam. A fost o descoperire a «tainei care a fost ținută ascunsă timp de veacuri.»

Nu asculta șoaptele vrăjmașului de a sta departe de Hristos până când te vei face mai bun; până când vei fi destul de bun ca să vii la Dumnezeu. Dacă vei aștepta până atunci, nu vei veni niciodată.

Dumnezeu Tatăl a suferit împreună cu Fiul Său. În agonia Ghetsemanilor, în moartea ispășitoare de pe crucea Golgotei inima Iubirii infinite a plătit prețul mântuirii noastre.

Toate suferințele și încercările care vin asupra noastră, aici, sunt îngăduite, pentru a aduce la îndeplinire planurile iubirii Sale față de noi, «ca să ne facă părtași sfințeniei Lui»

Încercările credinței sunt mult mai prețioase ca aurul. Toți trebuie să învețe că aceasta este o parte a disciplinei în școala lui Hristos, care este esențială în purificarea și curățirea lor de zgura pământească.