Când a fost pusă temelia pământului, a fost pusă și temelia Sabatului. Când stelele dimineții cântau împreună și fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie, Dumnezeu a văzut că, pentru Adam și Eva, un Sabat era esențial, chiar și în Paradis. Dându-le Sabatul, aveau sănătate spirituală și fizică.

Noi suntem doar instrumente în mâinile Sale, care facem voia Lui, nu a noastră. Ne uităm la cei care acționează împotriva Duhului harului și tremurăm pentru ei, ne pare rău de el și ne dezamăgește faptul că se dovedesc neloiali lui Dumnezeu și adevărului.

Rebeliunea lui Satana avea să fie o lecție pentru univers, de-a lungul veacurilor ce urmau, ca o continuă mărturie a naturii și teribilelor urmări ale păcatului. Mersul potrivit regulilor lui Satana, efectele acestora atât asupra oamenilor, cât și asupra îngerilor.

Vrăjmașul lucrează acum la fel de crâncen și hotărât cum a lucrat asupra minții lui Adam și a Evei, în Eden. Oamenii se adună sub stindardul lui și el îi prinde în propria-i putere. Dar oricine vede că Legea lui Dumnezeu este neschimbătoare, se va hotărî să treacă de partea lui Hristos.

Dumnezeu vede că același curs al acțiunii este urmat în lumea întreagă. Bărbați și femei ajung la răscruce de drumuri – spre bine sau spre rău – și mii și mii se îmbracă în ceea ce cred a fi o deghizare infailibilă, alegând răul... Dumnezeu nu forțează pe nimeni. El ne lasă libertatea să alegem.

Principiile Domnului nu sunt de acest gen. Tot ce înseamnă putere constrângătoare se află în guvernarea lui Satana. Dumnezeu n-ar încuraja nici cea mai slabă sugestie ca vreo ființă umană să domine altă ființă umană, provocându-i suferințe de ordin psihic sau fizic. Este invenția lui Satana.

În ceea ce-l privea pe Satana, era adevărat că mersese prea departe pentru a se întoarce. Dar nu la fel era și cu aceia orbiți de amăgirile lui... Numai că mândria, dragostea pentru conducătorul lor și dorința după o libertate nerestrictivă erau lăsate să-i influențeze și, în final ...

Păcatul lui Lucifer este inexplicabil. El a fost neascultător față de Dumnezeu și cârtirea lui a stârnit simpatie printre oștirile cerești, mulți îngeri luând aceeași poziție. Dar cum a rupt Dumnezeu forța acestor acuzații?

Despre Satana, Hristos a declarat că „nu stă în adevăr". Cândva, el se afla în comuniune cu Dumnezeu, cu Isus Hristos și cu îngerii sfinți, fiind foarte onorat în cer și reflectând lumina și slava venite peste el de la Tatăl și de la Fiul,

Atâta vreme cât toate făpturile create au recunoscut supremația dragostei, a existat o perfectă armonie în universul lui Dumnezeu. Împlinirea scopului Creatorului lor era bucuria oștirilor cerești.