Dar, în providența lui Dumnezeu, chiar și această experiență avea să fie o binecuvântare pentru Iosif. El a învățat în câteva ore ceea ce, altfel, ani de zile nu ar fi învățat. Tatăl său, în afecțiunea lui puternică, îi făcuse rău prin părtinire şi indulgență.

Iosif a plecat, fără să bănuiască vreun pericol... dar, în loc de binețele așteptate... a fost luat şi haina i-a fost scoasă de pe el... Târându-l cu violență spre o groapă adâncă, 1-au aruncat în ea și, după ce s-au asigurat că nu există nici o cale de scăpare, l-au lăsat acolo să piară de foame.

Am citit povestirea unui nobil prinț care purta întotdeauna fotografia tatălui lui lângă inimă şi, în ocazii deosebite, când exista pericolul de a-l uita, lua fotografia şi-i spunea: ,„Nu mă lăsa să fac nimic în care să fiu mai prejos decât tine!” Dumnezeu vrea ca noi, să nu-L pierdem niciodată.

Vom obține noi putere de la Dumnezeu, câștigând biruință după biruință sau vom încerca să luptăm în puterea noastră, căzând înfrânți, în final, răpuși de eforturi zadarnice? Fie ca și noi să obținem, printr-o supunere fără rezerve lui Dumnezeu, puterea pe care trebuie să o avem.

Gândiți-vă la locuințele pe care le pregătește Isus pentru toți cei care-L iubesc, la cetatea cu temelii tari, al cărei ziditor este Dumnezeu... Urcați pas cu pas şi veți ajunge la Dumnezeu, care Se află deasupra scării, şi la Sfânta Cetate a Lui, va câștiga viața veşnică.

Oamenii puteau privi cerul, dar cum să ajungă la el? Dar, bucurie pe pământ! Fiul lui Dumnezeu, Cel fără de păcat, Cel desăvârșit în ascultare, devine canalul prin care comuniunea pierdută poate fi reînnoită, calea prin care paradisul pierdut poate fi recâștigat.

Este posibil ca noi să spunem: „Vreau să ajung în cer, dar cum? Nu văd nici o cale!” Aşa gândea și Iacov şi Dumnezeu i-a arătat viziunea cu scara care unea pământul cu cerul, cu Isus Hristos. Ea poate fi urcată de om, pentru că baza îi este sprijinită pe pământ, iar vârful îi ajunge în cer.

După ce şi-a satisfăcut dorința, Esau a avut de regretat. „Ştiți că, mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe” (Evei 12:17). Facă Domnul ca oricine poartă Numele lui Hristos să stea departe de orice nelegiuire.

El credea că făgăduința nu putea fi împlinită atâta vreme cât Esau avea drepturile de întâi născut și căuta permanent o cale prin care să preia binecuvântarea pe care fratele lui o trata atât de uşor, dar care, pentru el, era atât de prețioasă.

Încercarea lui Avraam a fost cea mai grea încercare ce poate veni vreodată peste un om. Dacă atunci s-ar fi întors de la Ďumnezeu, niciodată nu ar mai fi fost cunoscut ca tată al credinței. Dacă s-ar fi abătut de la porunca lui Dumnezeu, lumea ar fi pierdut acest valoros exemplu.