Văd o atracție inegalabilă, în Isus. Eu nu vorbesc niciodată despre vreo încercare pe care să nu o pot suporta sau despre vreun sacrificiu de sine pe care să nu-l pot face. Îl văd pe Cel care a murit pentru mine şi moartea Lui nu va fi în van, în ceea ce mă priveşte.

Legea lui Dumnezeu ne cere să ne iubim unul pe altul aşa cum ne iubim pe noi înşine. Atunci, fiecare capacitate şi activitate a minții trebuie să fie dedicată scopului de a face cât mai mult bine posibil... Ce plăcere pentru Dătătorul nostru să păstreze în noi darurile cereşti ale sufletului.

Isus Hristos a ieşit biruitor din pustia ispitirii. Când Se afla pe malurile Iordanului, El S-a rugat aşa cum cerul nu mai auzise până atunci. Rugăciunea Lui a străpuns întunericul din jur şi a ajuns în înălțimile cerului. Cerurile erau deschise și Duhul Sfânt, sub formă de porumbel strălucitor.

Natura divină combinată cu cea umană Îl făcea pasibil de a ceda ispitirilor lui Satana. De aceea, încercarea lui Hristos a fost mult mai mare decât cea a lui Adam și a Evei, deoarece El purta natura noastră păcătoasă, dar necoruptă, care avea să rămână necoruptă.

Ce a făcut El pentru familia omenească? El ne-a ridicat valoarea morală. Prin El, noi putem deveni învingători. Este, în Hristos, speranță şi pentru cel mai deznădăjduit om... De ce a venit Isus aici? Pentru a-L reprezenta pe Tatăl. Ce inimă iubitoare şi plină de simpatie!

El nu trebuia să facă vreo minune pentru a evita suferința proprie, ci avea de trecut proba ce putea fi impusă familiei omeneşti în oricare punct al apetitului... Dacă Adam s-ar fi supus cuvintelor lui Dumnezeu, nu celor ale unui străin, n-ar fi călcat Legea lui Iehova.

Lăsați ca lumina adevărului să strălucească în viața voastră. „Cum se face lucrul acesta?” veți întreba. Dacă înainte de a accepta adevărul erați lipsiți de răbdare şi neliniştiți, lăsați acum ca viața voastră să arate celor din jur că adevărul a avut o influență sfințitoare asupra inimii.

Viața creştinului este o viață de luptă, de continuă confruntare. Ea este o bătălie şi un marş. Dar orice act de ascultare față de Hristos, orice act de tăgăduire de sine pentru cauza Lui, orice încercare suferită, orice biruință obținută asupra ispitei este un pas în marşul spre slava victoriei finale.

Meritele lui Hristos înnobilează umanitatea şi, în Numele şi prin harul Său, putem depăși degradarea produsă de căderea în păcat, iar prin natura Lui divină, putem fi legați cu Infinitul. Este periculos pentru noi să credem că, prin vreun efort obişnuit şi uşor, putem câştiga răsplata veşnică.

Hristos însă nu trebuia să prezinte nici unul din semnele cerute. Făcând un miracol în folosul Lui, El ar fi dovedit că Se îndoia de Dumnezeu. Dar semnul care este mai mare decât orice minune - o neclintită bizuire pe un ,,așa zice Domnul” - a fost un semn imposibil de contestat...